Stil de luptă Jiu jitsu brazilian
Jiu Jitsu brazilian se bazează pe ducerea luptei la sol şi folosirea tehnicilor articulare şi/sau a strangulărilor pentru a finaliza lupta. Premisa de la care pleacă este aceea că atributele fizice, precum greutatea, forţa explozivă, alonja etc. pot fi mult mai uşor negate în lupta la sol.
Sportul permite folosirea unui arsenal numeros de tehnici de proiectare. Din momentul în care adversarul este la pământ, practicantul este interesat de obţinerea unui control cât mai bun, îmbunătăţirea poziţiei faţă de adversar şi finalizarea acestuia printr-o tehnică ce foloseşte principiul părghiilor.
Tipuri de finalizare
Majoritatea finalizărilor sunt grupate în două categorii: articulare şi strangulări. Tehnicile articulare implică izolarea unui membru al adversarului şi crearea unei părghii prin folosirea propriului corp pentru a forţa una dintre articulaţiile acelui membru peste limitele sale de rezistenţă la presiune sau torsiune. Strangulările se împart la rândul lor în două categorii: respiratorii şi circulatorii.
Tehnicile de finalizare respiratorii implică blocarea traheei adversarului prin exercitarea de presiune. Folosirea unei astfel de tehnici poate duce la imposibilitatea adversarului de a mai respira, fiind necesară realizarea unei trahectomii. Tehnicile de finalizare circulatorii implică blocarea uneia sau ambelor carotide prin exercitarea de presiune. Menţinerea acestei tehnici împiedică circulaţia sângelui către creier, iar adversarul îşi va pierde cunoştinţa. În sparring şi competiţii, presiunea este mărită gradual pentru a-i oferi partenerului de antrenament sau adversarului posibilitatea de a renunţa la luptă. Renunţarea la luptă este indicată fie verbal, fie prin lovirea repetată a propriului corp, a solului sau a adversarului.
Un alt tip de finalizare, mai rar întâlnit este cel compresiv. În acest caz, muşchii adversarului sunt supuşi presiunii unui membru (de obicei piciorul, în dreptul tibiei sau antebraţul), rezultând o durere acută. Acest tip de finalizare poate duce la o serioasă vătămare a muşchiului sau la hiperextinderea unei articulaţii.
Antrenamentele
Jiu Jitsu brazilian pentru competiţii se axează pe finalizări fără folosirea loviturilor. Această situaţie permite practicanţilor simularea perfectă a unei situaţii de luptă, în special în sparring. Jiu Jitsu brazilian pentru autoapărare se axează pe finalizări fără folosirea extensivă a loviturilor. Acestea din urmă sunt folosite fie pentru a pregăti ducerea luptei la sol, deschiderea de oportunităţi sau finalizare în lupta la sol. De asemenea, instructorul principal sau secundar ar putea sa arate o secventa de miscari sau o finalizare pe care o va imparti in componente mai usor de asimilat...de exemplu kimura posibil incepe prin pozitionare la sol, extinderea si priza pe brat etc.
0 Comments:
Post a Comment
<< Home